Idei inteligente pentru depozitare
Păstrați siguranța căminului și a copiilor dumneavoastră
Depozitarea capsulelor de detergent lichid pentru rufe într-un loc sigur devine extrem de importantă atunci când aveți copii mici, mai ales copii care învață să meargă, în timp ce explorează căminul mergând de-a bușilea. Iată câteva sfaturi importante pentru a vă ajuta să nu lăsați capsulele de detergent lichid pentru rufe la îndemâna copiilor, acestea rămânând la fel de accesibile pentru dumneavoastră atunci când spălați rufele.
Nu lăsați la îndemâna copiilor
Ceea ce este cel mai important, este să depozitați ambalajele capsulelor de detergent lichid pentru rufe astfel încât copiii să nu aibă acces la ele. Desigur, ambalajul trebuie să rămână ușor accesibil pentru dumneavoastră și în apropierea mașinii de spălat.
Depozitarea la înălțime este cea mai bună opțiune
Cea mai sigură opțiune pentru depozitare este să așezați ambalajul capsulelor de detergent lichid pentru rufe destul de sus, astfel încât numai un adult să poată să aibă acces la ele. În mod alternativ, dacă nu aveți rafturi înalte sau dulapuri lângă mașina de spălat, puteți depozita ambalajul într-un dulap închis, la orice înălțime, cu condiția ca acesta să fie prevăzut cu o încuietoare contra acționării de către copii. Această încuietoare va preveni deschiderea dulapului de către micii copii aventurieri care adoră să meargă de-a bușilea și să se cațăre.
- Dacă mașina de spălat se află într-o spălătorie sau încăpere utilitară, alături de alte echipamente și produse de curățat, încăperea este probabil deja prevăzută cu un raft înalt sau un dulap cu uși care se blochează. În caz contrar, aceasta ar trebui să fie echipată cu unul dintre acestea, pentru a garanta siguranța copiilor.
- Dacă mașina de spălat se află în baie, este important să rețineți faptul că nu trebuie să păstrați niciodată capsulele de detergent lichid pentru rufe alături de produsele de îngrijire personală. Un copil le poate confunda cu un produs de îngrijire personală. Evident, nu lăsați niciodată ambalajul capsulelor pe podea sau pe mașina de spălat. În mod ideal, așezați-le într-un dulap suspendat sau pe un raf înalt, spre exemplu, chiar deasupra mașinii de spălat. Dacă acest lucru nu este posibil și trebuie să depozitați ambalajul capsulelor de detergent lichid pentru rufe în dulapul de sub chiuvetă, ușile trebuie să fie prevăzute cu o încuietoare contra acționării de către copii [adăugați hyperlink către art.]. Ușa acestui dulap nu trebuie lăsată niciodată deschisă, nici măcar atunci când umpleți mașina de spălat. Copilașii sunt surprinzător de rapizi!
- Aceleași reguli se aplică oricărei bucătării echipate cu o mașină de spălat. Majoritatea bucătăriilor sunt prevăzute cu un spațiu de depozitare suspendat, care este adecvat pentru ambalajele capsulelor de detergent lichid pentru rufe. Cea mai bună soluție ar fi un dulap închis, deoarece chiar și atunci când ambalajul este închis, parfumul detergentului se poate răspândi în bucătărie. Este foarte important să depozitați ambalajul capsulelor de detergent lichid pentru rufe separat de alimente, băuturi, ustensile de bucătărie, vase sau tacâmuri. Evitați crearea unei confuzii în rândul copiilor cauzată de depozitarea capsulelor de detergent lichid pentru rufe alături de alimente.
Depozitați produsul în siguranță și evitați crearea de confuzie
Capsulele de detergent lichid pentru rufe trebuie să rămână întotdeauna în ambalajul original, pentru a avea la îndemână instrucțiunile și avertismentele privind utilizarea în siguranță menționate pe ambalaj. Nu utilizați niciodată ambalaje alimentare vechi ca recipient pentru capsulele de detergent lichid pentru rufe. Și, vă rugăm să vă asigurați că ambalajul original este închis întotdeauna în mod corespunzător. Spațiile de depozitare înalte și încuietorile rămân cei mai buni aliați pentru a vă asigura întotdeauna că nu lăsați capsulele de detergent lichid pentru rufe la îndemâna copiilor.
Pe scurt
- Capsulele de detergent lichid pentru rufe trebuie să fie depozitate într-un loc înalt, în funcție de preferințe, care nu este la îndemâna copiilor.
- Dacă acest lucru nu este posibil, așezați-le într-un dulap prevăzut cu o încuietoare contra acționării de către copii
- Capsulele trebuie să rămână întotdeauna în ambalajul original, iar ambalajul trebuie să fie întotdeauna închis corespunzător.
- Depozitați capsulele separat de celelalte produse zilnice, cum ar fi alimentele și produsele de îngrijire personală.
Aceste reguli simple, dar importante, sunt ușor de aplicat și vor preveni rănirea copiilor în propriul cămin din cauza contactului necorespunzător cu un produs la care nu ar trebui să aibă acces niciodată.
Nu lăsați capsulele la îndemâna copiilor!
www.keepcapsfromkids.eu